Agricultura românească între criză și soluții – Nicu Vasile la Agrostrategia
Invitat: dr. ing. Nicu Vasile, președintele LAPAR · Moderator: Vlad Macovei
Ediția 142 a emisiunii Agrostrategia a așezat pe masă o temă incomodă: cât de pregătită este România să rămână competitivă în agricultură, când costurile cresc, legislația bâlbâie, iar piețele se mișcă rapid? Răspunsul lui Nicu Vasile – lucid, apăsat: fără strategie, finanțare și infrastructură, riscăm să rămânem exportatori de materie primă și importatori de hrană.
Încă din debut, președintele LAPAR a descris o realitate apăsătoare: în timp ce media europeană a costurilor agricole a scăzut, în România acestea au crescut. Fermierii cumpără semințe, pesticide, utilaje și îngrășăminte mai scumpe decât colegii lor din Vest, dar vând la prețuri comparabile sau chiar mai mici. Subvențiile, sub media UE, completează tabloul. Consecința directă: o parte considerabilă a fermierilor din cultura mare se află în risc de insolvență, acoperind milioane de hectare lucrate.
Arenda și comasarea: „trebuie să gândim economic”
Discuția despre legea arendei a devenit miezul dezbaterii. Propunerile de durată 5–7 ani sunt, în logica lui Nicu Vasile, insuficiente pentru investiții reale și pentru comasare. De aici rezultă „canibalizarea” sectorului: ferme mici, fără orizont de investiții, care se sting încet sau sunt împinse în faliment. În plus, reînoirea generațională va rămâne la stadiul de deziderat.
„Domnilor, cum ați ajuns la 5–7 ani? Simplu: ar trebui să gândim economic.”
Lipsa unei legi predictibile este o frână structurală, cu efecte directe asupra tinerilor fermieri, care pornesc la drum cu 1–20 ha: fără stabilitate și fără masă critică, sunt condamnați la subzistență sau la plecare.
„Prin lipsa acestei legi suntem sancționați grav pe acest sector economic, pentru că nu gândim economic.”
Investițiile în irigații, imposibile fără comasare
De la arendă la irigații trecerea e firească: nu poți construi infrastructură serioasă pe sole fărâmițate, cu contracte scurte, schimbate la fiecare câțiva ani. România vorbește de decenii despre reabilitarea sistemelor, dar fără baza tehnică și juridică a comasării, planurile rămân intenții.
„Spuneți-mi cum pot să aplic un plan de irigații în condițiile în care România are 64 de milioane de sole, exact ca în 1907?”
Mesajul este limpede: fără terenuri comasate și fără stabilitate legislativă, banii pentru irigații nu au unde să se așeze.
Mixul de piață și rolul statului
Nicu VASILE mută apoi accentul dinspre câmp spre piață. Interesul statului e clar – să colecteze impozit pe profit dintr-un sector care creează plus valoare. Dar pentru ca fermierul să ajungă la profit, e nevoie de politici coerente și de consultanță, nu de o concurență internă care roade din marje. România are nevoie de un mix de marketing complet: preț, promovare, piață, plasament. De ce e uneori produsul românesc mai scump decât cel din Polonia? De multe ori nu din cauza calității, ci din cauza logisticii și a depozitării, acolo unde lipsesc investiții și strategie. „Nu trebuie să fim concurenți interni. Trebuie să gândim unitar, pentru a face față concurenței externe.”
Zootehnia, cercetarea și finanțarea: diferențe care dor
Exemplul Ungariei arată cum se poate lucra integrat: ferme mari, lanțuri funcționale, capacități de procesare. România, în schimb, a coborât la module mici în zootehnie, în timp ce sistemul bancar dedicat agriculturii practic a dispărut. Chiar dacă PAC 2023–2027 pune la dispoziție fonduri consistente, fără infrastructură financiară și garanții accesibile, mulți fermieri nu pot valorifica aceste resurse.
Cercetarea agricolă publică – „cercetarea înseamnă industrie” – trăiește din inerție. Subfinanțarea cronică și lipsa datelor economice utile pe teren încetinesc adopția tehnologiilor. Cercetarea privată din ferme există, dar nu poate ține locul unei rețele publice robuste.
Final deschis: securitatea alimentară
Întrebarea ultimă e simplă și grea: poate România, astăzi, să-și apere securitatea alimentară? Concluzia lui Nicu VASILE e tranșantă:
„România nu este pregătită să își apere securitatea alimentară. Suntem descoperiți, suntem vulnerabili. Trebuie să ne trezim.”
În lipsa unei strategii naționale care să lege arenda de comasare, irigații și mix de piață, rămânem cu paradoxul: vindem grâu și importăm carne, lapte, procesate. Iar competitivitatea nu se construiește nici din sloganuri, nici din anunțuri de presă, ci din politici aplicate consecvent și din investiții care se văd în fermă, pe câmp și pe raft.
Urmărește discuția integrală aici: Agrostrategia – ediția 142 (TVR+) .