
Sprijin oficial din partea Bulgariei pentru fermierii români în problema tratamentelor cu neonicotinoide
București, 22 aprilie 2025
LAPAR informează publicul și partenerii instituționali despre primirea unei declarații oficiale de sprijin din partea Asociației Naționale a Producătorilor de Cereale (NGPA) din Bulgaria, adresată Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC) din România. Documentul exprimă o solidaritate fermă față de fermierii români în contextul controverselor generate de utilizarea tratamentelor cu neonicotinoide la sămânță.
În ultimele luni, derogările acordate anual de România pentru utilizarea neonicotinoidelor au fost contestate în instanță de către organizații de mediu și apicultori. În acest context tensionat, NGPA transmite un mesaj clar: deciziile europene în materie de protecție a plantelor trebuie să țină cont de realitățile regionale specifice.
Reprezentanții NGPA subliniază faptul că România și Bulgaria se confruntă cu presiuni similare din partea dăunătorilor, precum:
- rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis),
- viermii sârmă (Agriotes spp.),
- buha semănăturilor (Noctuidae),
- gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides),
- și viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica spp.).
În lipsa tratamentelor la sămânță, fermierii sunt nevoiți să recurgă la mai multe tratamente foliare, crescând costurile, riscul de rezistență și impactul asupra mediului.
„Nu există, în acest moment, alternative eficiente pentru combaterea dăunătorilor specifici regiunii noastre. Negarea accesului la derogări riscă să compromită nu doar producțiile, ci și securitatea alimentară regională”, se arată în comunicatul NGPA.
LAPAR consideră această poziție un gest important de cooperare transfrontalieră între organizațiile fermierilor. Sprijinul Bulgariei consolidează mesajul României privind necesitatea unor politici agricole flexibile, bazate pe știință și adaptate condițiilor din Europa de Est.
📄 Citiți aici declarația completă (în limba engleză):
👉 Descarcă documentul (PDF)