Participanţii la Conferinţa LAPAR 2016 cer Ministerului Agriculturii să stabilească termenele de acordare a subvenţiilor care să nu depăşească 29 februarie 2017.
De asemenea, ei au cerut măsuri concrete care să vizeze refacerea sistemului de irigaţii şi pentru stimularea comasării terenurilor, după cum au anunţat la finalul conferinţei prezidate de preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, ing. Laurenţiu Baciu.
Acesta a precizat că soluţiile propuse Ministerului Agriculturii de particpamţii la conferinţă sunt mai mult decât necesare în contextul actualei crize din agricultură şi că în lipsa lor consecinţele ar putea fi extrem de dure şi de lungă durată pentru România.