Printr-o Scrisoare deschisă dată publicității astăzi, 17 mai 2023, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită premierului Nicolae Ciucă să-şi respecte promisiunile făcute către fermieri şi să aprobe Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară calamitate anul trecut.
În document se precizează că acordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2022 reprezintă o decizie asumată de Guvernul României și nicidecum o “pomană socială”, cu atât mai mult cu cât sumele sunt trecute în Legea Bugetului de Stat pe 2023.
Mai mult, potrivit inițiatorilor Scrisorii deschise adresate premierului (încă în exercițiu), “agricultorii din sectorul vegetal se află într-o situație foarte gravă, o criză generată de o lipsă cronică de capital în fermele românești: costuri în creștere, măsuri restrictive la nivel european, venituri în scădere, producții diminuate din cauza lipsei sistemului de irigații. Toate aceste cauze pun în pericol securitatea alimentară a României, viitorul satului românesc și soarta a zeci de mii de antreprenori din mediul rural.”
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare este formată din Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV, Asociaţia Forţa Fermierilor – AFF.