La fiecare început de an, oricare dintre noi, fie om de rând sau administrator de societate comercială, își face bilanțul anului care tocmai s-a încheiat și pune la punct bugetul anului care a venit; doar că este destul de greu să creionezi un plan de afaceri real și viabil în condițiile în care domeniul în care îți desfășori tu activitatea (drept entitate economică), nu are nici un fel de plan de dezvoltare pe termen mediu și lung.
Iar asta te dă peste cap și mult te mai încurcă; am avut un an greu, vor urma un 2021 și un 2022 doi ani foarte grei, vom fi obligați să muncimdin greu pentru a începe să ne plătim împrumuturile, cele care ne-au ajutat să contracarăm efectele negative produse de secetă și de pandemia de COVID-19.
Mă întreb și vă întreb cum vom putea face față acestor apăsătoare presiuni economice din moment ce noi nu dispunem de nici un fel de strategii pe termen lung; toate măsurile luate sau doar anunțate sunt scrise pe colțul mesei, în funcție de ce vrea să audă poporul sau mai marii zilei.
Suntem o țară bogată, incontestabil, și la propriu și la figurat, dar constatăm cu amărăciune că avem o populație care se chinuie zi de zi în săracie și mă întreb de ce? Nu mi se pare corect și știu că nu este deloc în regulă. De ce o astfel de țară, cum e România, pare condamnată să aibă un popor sărac? De ce trebuie să ne amintim în fiecare zi amarele versuri ale lui Octavian Goga: ” Munții noștri aur poartă/Noi cerșim din poartă-n poartă./De-am închide-a țării poartă,/Alții ne-ar cerși la poartă!”.
În mod normal și într-o societate care funcționează corect ar trebui să aplicăm o simplă relație matematică prin care demonstrăm că populația țării trebuie să fie la fel de avută ca și țara, una dintre condițiile de îndeplinit fiind ca MUNCA să fie cea care contează și să fie cu adevărat răsplătită, și nu minciuna și trădarea neamului sau a țării care ți-a dat viață și educație.
În cazul în care, așa cum se întâmplă din păcate de cele mai multe ori, nu respectăm aceste condiții de bun simț, putem aplica fără îndoială altfel de reguli – Bunăstarea României va fi direct proporțională cu avuția populației. Iar asta înseamnă fără ezitare că vom deveni sclavi moderni în țara celor care muncesc, cu mintea și cu conștiința împăcată că nu au stat degeaba, ci au muncit din greu și cu folos pentru viitorul lor propriu, dar și al generațiilor viitoare. Care credeți că este direcția în care ne îndreptăm acum, sau în care suntem împinși să mergem?
De ce credeți că am ajuns la această concluzie? Am vazut dorința sindicatelor de majorare a salariului minim pe economie, am văzut și decizia Guvernului de a mări venitul minim. Din punctul meu de vedere nu este mult, nu e o creștre care te dă peste cap acum. Și putem fi de acord cu astfel de cereri sindicale, dar cu o condiție – să muncim mai mult și mai cu spor, să avem productivitate și o rată mare de profitabilitate pentru firme și societate; trebuie să îi ajutăm pe angajați, dar și pe angajatori, să obțină profituri mai mari. Nu se poate, nu este normal și sănătos ca rata profitabilității să fie mai mică de 2%, iar rata împrumuturilor bancare să fie mai mare de 7 – 10%. În acest caz constat că avem o problemă cu studiile de piață, care de fapt ”coafează” datele, adică mințim mai mult decât în trecut.
Am analizat temeinic și îndelungat situația actuală a agriculturii românești, producțiile medii agricole la nivel național pentru anul 2020 (1,7to/ha media/RO). Asta este cu mult sub producțiile medii ale anului 1986, cu toată dezvoltarea tehnologică de care dispune la ora actuală Agricultura. Această lipsă de productivitate se datorează, și nu mă sfiesc să o spun, ineficienței angajaților, pe toate palierele economiei, de la strategi la executanți.
Știm ce au făcut alții, nu noi, știm exact ce s-a întâmplat – am fragmentat terenurile cât de mult s-a putut, ba chiar am ajuns la ”atomizarea” proprietăților; am distrus sistemele de irigații, am distrus centrele de preluare a produselor agricole, iar desfacerea roadelor muncii noastre o facem acum individual, după cum știe și se descurcă fiecare. Iar asta duce clar la imposibilitatea de a negocia prețurile produselor și de asigura un flux constant de marfă către rețelele de magazine.
Și haideți să mai punem pe masa discuțiilor și analizelor câteva date relevante – din 9,7 milioane de ha teren arabil (pentru care primim sume de bani de la APIA), Ministerul Agriculturii, în momentul în care a declarat producția de cereale la nivel național, a înregistrat oficial producția doar de pe aproape 5 milioane de ha. Ce se întâmplă cu celelalte mai mult de 4,5 milioane de hectare? La o simplă evaluare, este aproape suprafața de teren arabil de care dispune Ungaria. Noi ne permitem să facem o agricultură de subzistență? Domnilor, hai să îl ajutăm pe micul fermier să producă cu profit, în condițiile în care nici fermele medii sau mari, în ultima vreme, nu înregistrează profituri considerabile. Ba chiar și unele dintre aceste ferme au început să se decapitalizeze masiv și degrabă.
România nu are creștere economică în mod real; statistic, înregistrăm la nivel european cea mai mare creștere negativă pe profitabilitate. Știu, sună ciudat termenul creștere negativă, dar așa lucrează statisticienii și oficialii. Iar dovadă stau împrumuturile noastre atât ca PF, SRL, SA sau chiar ca STAT – ne împrumutăm pentru a trăi de azi pe mâine, ca să amănăm un eventual faliment. Asta în condițiile în care am vândut tot, chiar și pământul primit de strămoșii noștri, cei care au luptat pe front din munții Ural și până în munții Tatra.
Doar că unora nu le pasă, așa că în România e ”domnie”. Într-o discuție recentă, un amic râde și spune că ”în România, cine muncește, ori e prost, ori nu gândește”. Pare greu de contrazis. Eu personal nu sunt de acord cu o asemenea abordare, dar pare o explicație atunci când ne gândim la împovărarea țării prin împrumuturile necontenite pe care le facem. Cred ca sloganul ”întâi munca și apoi pâinea” trebuie sa îl aplicăm degrabă, prin strategii de dezvoltare a sectoarelor profitabile, celor ce aduc bani și nu celor ce toacă bani împrumutați.
Din aceste considerente fac apel la unitate națională pentru cei ce gândesc. Vreau să construim, să lăsăm generațiilor viitoare o țară și o nație demnă și bogată, care să merite și să primească respectul tuturor. Un model pentru noi ar trebui să fie chiar țările scandinave: Danemarca (educație și protecție socială) și Suedia (industrie). Ba chiar și Olanda (pentru agricultura sa). Da, Olanda, o țară care nu a avut și nu are pământ suficient, dar l-au luat din mare. Da, Olanda, care nu dispune de terenuri mănoase precum Romania, dar are peste 10.000 ha de sere, ceea ce înseamnă al doilea exportator în lume de produse agro-alimentare (după SUA, care au 10,4% din suprafața arabilă a planetei).
Și noi unde vrem să ajungem? Noi ca țară, noi ca nație, noi ca fermieri responsabili. Păcat de munca bătrânilor noștri,
Dar mai avem o șansă și nu trebuie ratată. De aceea LAPAR militează pentru UNITATEA TUTUROR FERMIERILOR ȘI A SPECIALIȘTILOR DIN TOATE SECTOARELE DE ACTIVITATE.
Noi, cei din LAPAR, vă așteptăm să veniți alături de noi pentru A FI MAI BUNI. Și știm că asta e o șansă adevărată și că nu trebuie ratată. Măcar acum, cât nu e totul pierdut.
