Agraria 2023 – evenimentul de top din inima Ardealului

AGRARIA este deja un eveniment de referință pe agenda multor fermieri și producători agricoli din România. Ediția din acest an, cu numărul 29, va avea loc în perioada 21 – 24 aprilie, și se va desfășura ca de obicei la Herghelia Jucu din județul Cluj.

AGRARIA reprezintă un important loc de întâlnire pentru fermieri, specialiști, manageri și autorități din domeniul agriculturii, de aceea LAPAR a fost permanent un promotor și partener dedicat al manifestării. La AGRARIA se pun bazele acelui tip de comunicare optimă, directă, unde participanții încheie contracte noi, își consolidează relațiile cu clienții tradiționali și discută despre tendințele și inovațiile apărute în agricultură, industrie alimentară și zootehnie.

ZOOTEHNICA Show reprezintă ceea ce în mod obișnuit organizatorii numesc “magnetul”, atracția expoziției, un concept dinamic, integrat, dedicat sectorului zootehnic: suprafață expozițională extinsă dedicată expoziției de animale de rasă, prezentări în ring, concursuri, bonitare,  conferințe și forumuri.

De asemenea, în cadrul programului de demonstraţii cu maşini agricole, veți avea ocazia să aflați ultimele noutăți în domeniul tehnologiei agricole prezentate de firmele participante pe platforma de la Jucu și să vedeți la lucru vârfuri de gamă ale producătorilor de mașini agricole.

Pentru mai multe informații, puteți accesa link-ul următor: https://www.agraria-dlg.ro/

Partajează articolul:

Din aceeași categorie