LAPAR a solicitat MADR clarificări privind OM 44/2026

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), în calitate de organizație reprezentativă a fermierilor români, vă solicită respectuos emiterea unui punct de vedere comun privind interpretarea și aplicarea prevederilor Ordinului MADR nr. 44/2026 referitoare la documentele justificative utilizate pentru dovedirea calității de fermier activ.

În ultima perioadă, organizația noastră a fost sesizată de numeroși fermieri care își desfășoară activitatea cu bună-credință și care solicită clarificări cu privire la obligațiile ce le revin în cadrul verificării calității de fermier activ, în special în ceea ce privește documentele ce pot fi solicitate de APIA.

Totodată, apreciem că verificarea calității de fermier activ nu poate fi analizată izolat, întrucât APIA administrează un ansamblu complex de intervenții și scheme de sprijin care furnizează deja informații relevante privind desfășurarea efectivă a activității agricole. Cu titlu de exemplu, în cadrul gestionării cererilor de rambursare a accizei pentru motorina utilizată în agricultură, al intervențiilor pentru care utilizarea seminței certificate constituie condiție de eligibilitate, precum și prin intermediul sistemelor de monitorizare, al controalelor administrative și al verificărilor în teren, autoritatea deține deja elemente obiective privind existența și desfășurarea activității agricole.

Sursa foto: site-ul oficial al MADR

LAPAR cere aplicarea prevederilor în mod unitar și predictibil

Înțelegem și susținem pe deplin obiectivul urmărit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin adoptarea Ordinului nr. 44/2026. Admitem că este binevenită consolidarea mecanismelor prin care sprijinul financiar este acordat exclusiv persoanelor care desfășoară efectiv activitate agricolă și prevenirea accesării fondurilor de către persoane care nu exploatează în mod real terenurile agricole.

LAPAR apreciază că acest obiectiv este esențial pentru protejarea fondurilor europene și naționale. De asemenea considerăm că asigurarea unui tratament echitabil față de fermierii care desfășoară în mod real activitate agricolă poate fi în beneficiul fermierilor. Tocmai din acest motiv considerăm că aplicarea prevederilor Ordinului trebuie să beneficieze de o interpretare unitară și predictibilă, astfel încât măsurile destinate combaterii situațiilor de neconformitate să nu genereze, în practică, dificultăți suplimentare pentru fermierii de bună-credință.

Documentul înaintat către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale poate fi citit integral AICI.

Partajează articolul:

Din aceeași categorie