29,9 milioane de euro pentru îngrășăminte, strategie zero: AAC solicită clarificări urgente

În contextul declarațiilor ministrului interimar al Agriculturii, potrivit cărora proiectul privind acordarea unui sprijin pentru achiziția de îngrășăminte este deja redactat, AAC a transmis astăzi Ministerului Agriculturii o Scrisoare deschisă prin care solicită autorităților răspunsuri urgente la demersurile anterioare ale Alianței pe această temă. Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1894, României i-au fost […]

LAPAR își sporește nivelul de expertiză profesională

Cu bucurie și mândrie, LAPAR anunță cooptarea Gabrielei Elena Rizescu în echipa noastră, în rolul de consilier pe probleme de protecția plantelor. Cu o carieră de aproape trei decenii în agribusiness-ul românesc, Gabriela Rizescu aduce în cadrul organizației o cunoaștere profundă a realităților din teren și o perspectivă solidă asupra provocărilor cu care se confruntă […]

Poziția LAPAR privind Strategia Națională pentru Biodiversitate (L455/2026)

LAPAR susține protejarea biodiversității. Însă această protecție trebuie realizată în parteneriat cu fermierii, nu prin transferarea costurilor exclusiv asupra acestora. În forma actuală, proiectul de lege poate introduce noi restricții privind utilizarea terenurilor agricole, fără mecanisme clare și garantate de compensare și fără o evaluare prealabilă a impactului economic asupra exploatațiilor. Principiul LAPAR este clar: […]

MADR a răspuns solicitării LAPAR privind OM 44/2026

La mijlocul lunii iulie, LAPAR a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale un punct de vedere comun privind aplicarea prevederilor și a documentelor justificative prevăzute de Ordinul MADR nr. 44/2026. Documentul remis ministerului de resort poate fi accesat integral AICI. În răspunsul transmis, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale precizează că: Răspunsul oficial transmis de MADR, […]

Conferința ”Agricultura provocărilor — de la securitate alimentară la profitabilitate”

Președintele LAPAR, Titianu Matei, și Bercu Florin, director executiv UNCSV – Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal și vicepreședinte COGECA, membri ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), au participat ca speakeri la conferința organizată de BASF Agricultural Solutions „Agricultura provocărilor — de la securitate alimentară la profitabilitate”. Adevăruri care ne dor! […]

𝐄𝐱𝐢𝐬𝐭ă 𝐯𝐢𝐚𝐭̦ă 𝐟ă𝐫ă 𝐧𝐞𝐨𝐧𝐢𝐜𝐨𝐭𝐢𝐧𝐨𝐢𝐝𝐞?

Sigur că există, dar întrebarea corectă este: cu ce costuri pentru fermierul român, 𝒒𝒖𝒊 𝒑𝒓𝒐𝒅𝒆𝒔𝒕? În timp ce fermierului român îi este interzis să trateze sămânța cu imidacloprid, cerealele obținute cu aceeași substanță de către concurenții săi din afara UE pot intra legal pe piața europeană, în baza toleranțelor de import stabilite prin Regulamentul 396/2005. […]

Aniversare LAPAR – 25 de ani în slujba fermierilor români

COMUNICAT DE PRESĂ București, 12.05.2026  În acest an LAPAR celebrează 25 de ani de reprezentare a agriculturii românești printr-un eveniment aniversar dedicat dialogului, parteneriatelor și viitorului sectorului agricol din România. Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) marchează 25 de ani de activitate prin organizarea unui eveniment aniversar special, dedicat agriculturii românești, colaborării dintre actorii […]

Dezbateri publice esențiale: „Impactul ambroziei asupra sănătății populației”.

Ambrozia: de la specie invazivă la buruiană endemică Pe 5 mai 2026, la ARCUB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București, a avut loc o dezbatere publică de mare actualitate: „Impactul ambroziei asupra sănătății populației”. Evenimentul a reunit experți, autorități, medici, și reprezentanți ai societății civile pentru a discuta una dintre cele mai presante […]

Reuniune comună de lucru LAPAR, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior și Asociația ”Gustă din Bucovina”

Reprezentanții LAPAR au participat astăzi la o întâlnire de lucru cu președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, Daniel Constantin, alături de Asociația membră „Gustă din Bucovina”, pentru a stabili măsuri concrete de promovare a produselor agroalimentare pe piețele externe. Delegația LAPAR a fost reprezentată de președintele Matei Titianu și directorul executiv Liliana Piron. […]

AAC: Criza din Europa necesită un răspuns rapid, ferm și pro-activ

Alianța pentru Agricultură și Cooperare – organizație ce reunește Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF, a adresat o Scrisoare Publică celor mai importante autorități din România și din Uniunea Europeană, politicieni, specialiști […]