“Omenirea a inceput cu agricultura
si ar sfarsi in absenta ei.”

Investitii in irigatii: LAPAR vine în ajutorul fermierilor

LAPAR cere sprijinul AM-PNS pentru interpretarea condițiilor de eligibilitate DR-25

LAPAR se implică activ în rezolvarea problemelor fermierilor și îi încurajează să semnaleze asociațiilor din care fac parte situațiile cu care se confruntă în derularea activităților curente. LAPAR consideră că, doar lucrând împreună, fermierii și mediul asociativ pot schimba lucrurile în favoarea fermierilor.

Un astfel de exemplu îl reprezintă situația semnalată de unii fermieri din 10 organizații de udători din județul Brăila, membre ale Asociației Producătorilor Agricoli din Brăila, care au notificat asociația ieri, 6 iunie, despre o posibilă situație de abuzuri în cadrul procesului de verificare în teren a condițiilor pentru eligibilitatea beneficiarilor pentru DR-25.

AICI puteți consulta documentul la care facem referire mai sus.

În cadrul procesului de verificare a situației din teren în vederea stabilirii eligibilității solicitantului intervenției DR-25, angajați ai AFIR au solicitat documente suplimentare față de cele prevăzute în Ghidul solicitantului. Concret, în cazul celor 10 organizații de udători din județul Brăila, le-a fost solicitată dovada dreptului de proprietate/folosință a terenului pe care se va realiza investiția sau modernizarea sistemului de irigații, inclusiv prezentarea contractelor de arendă. Atragem atenția că beneficiari în sensul DR-25 NU sunt proprietarii de teren sau arendașii, ci EXCLUSIV organizațiile de udători.


LAPAR a reacționat imediat la notificarea trimisă de fermierii membri în asociația județeană A.P.A. BRĂILA și a făcut demersuri la nivelul MADR, respectiv la Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management pentru PNS pentru a clarifica aceste aspecte privind criteriul de eligibilitate EG 1 DR-25 ,,Modernizarea infrastructurii de irigații” și a se evita respingerea dosarelor eligibile pentru finanțare pentru realizarea acestor lucrări.

Clarificări privind criteriul de eligibilitate EG 1 DR-25 ,,Modernizarea infrastructurii de irigații”

Autoritatea de Management pentru PNS a transmis azi, 7 iunie 2024, o adresă către Directorul General AFIR prin care clarifică și detaliază criteriul de eligibilitate EG 1 DR-25 ,,Modernizarea infrastructurii de irigații”, respectiv punctele care se verifică în cadrul documentelor prezentate de către fermieri.
Adresa trimisă de Direcția Generală Dezvoltare Rurală către AFIR poate fi consultată integral AICI.

Documentul prezintă care sunt situațiile prevăzute în Ghid, ce fel de documente sunt necesare și ce fel de controale trebuie realizate.
LAPAR este membră în toate grupurile și subgrupurile de lucru din cadrul Comitetului de Monitorizare PNS, fost PNDR, încă din primul exercițiu financiar de după aderare 2007-2014. În Comitetul de Monitorizare din Programul Național Strategic, CM PNS, se dezbate, se aprobă și se modifică fișele și ghidurile măsurilor de intervenție.
La nivel parlamentar, LAPAR a fost implicată activ în dezbaterea și adoptarea modificărilor la art. 34 din legea 138/2004 privind îmbunătățirile funciare. Documentul de poziție al organizației poate fi consultat AICI.


LAPAR transmite mulțumiri Autorității de Management din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru promptitudine și rezolvarea rapidă a situației semnalate!
Doar prin comunicare continuă între fermieri și mediul asociativ se pot face demersuri pentru identificarea, propunerea și implementarea soluțiilor de care au nevoie afacerile agricole pentru derularea activităților curente în bune condiții.

Partajează articolul: