Contribuții financiare din PAC la Fondul național de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole – Dezbateri PNS 03.02.2022

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din Romania – LAPAR, transmitem poziția privitoare la gestionarea riscurilor, inclusiv constituirea unui fond mutual.
Ca urmare a intervenției domnului ministru Adrian Ionut Chesnoiu s-a reținut printre altele că există un pericol major ca firmele de asigurări să-și limiteze drastic expunerea în zona asigurărilor agricole, riscul mergând până la retragerea acestora din piață, iar pentru aceasta MADR dorește implementarea unui sistem de asigurări tip PAID gestionat de către acesta.
Având în vedere acest context LAPAR dorește să-și precizeze poziția de principiu în legătură cu aceste subiecte, urmând apoi să argumenteze poziția adoptată. Documentul de poziție poate fi consultat și descarcat aici.
CONCLUZII GENERALE
LAPAR a propus, susține și este de acord cu orice inițiativă de realizare a unui sistem de management al riscului pornind de la principiul încheierii unor polițe de asigurare de către fermieri într-un sistem de contribuții obligatorii de tipul PAID (sistemul de asigurări obligatoriu al locuințelor la dezastre naționale). Aici înțelegem să susținem inclusiv intenția domnului ministru Adrian Ionut Chesnoiu, atâta timp cât și domnia sa asta a vrut să exprime.
LAPAR înțelege și susține că acest sistem PAID trebuie să asigure, în baza unei contribuții fixe, o despăgubire de bază, limitată la o valoare maximă admisă corelată cu gradul de daună, pentru o serie de riscuri catastrofice, așa cum vor fi definite. Pentru cei care doresc să își asigure riscurile la valori mai ridicate, o vor putea face în baza unor asigurări facultative. (Ex: În cazul asigurărilor PAID pentru locuințe, valoarea maximă despăgubită este de echivalent 50.000 euro. Pentru valori mai mari se pot încheia separat polițe facultative care vor despăgubii de la 50.000 euro până la valoarea maximă asigurată.)
LAPAR solicită pe această cale, constituirea de către MADR a unui nou grup de lucru, cu o tematică clară și prestabilită, separată între sectorul vegetal, zootehnic și horticultură (legume, fructe, vie) deoarece tematica riscurilor este diferită, unde sistemul de lucru să fie bazat în prima fază pe dezbateri între reprezentații MADR și fiecare organizație participantă, după care MADR să prezinte scheletul acceptat și asumat pe care dorește să dezvolte sistemul, moment în care discuțiile se pot derula cu toate organizațiile participante.
LAPAR susține în continuare derularea măsurii 17.1 privitoare la decontarea parțială a polițelor de asigurare, dar solicită reducerea birocratizării excesive a măsurii, care creează încă mari probleme în accesarea măsurii de către fermieri, dar și un volum imens de lucru și în mare parte inutil pentru AFIR.
LAPAR nu este de acord să susțină nici un fel de sistem de management al riscului bazat pe organizarea unui FOND MUTUAL, în condițiile în care legislația care există la acest moment nu oferă suficiente garanții privitoare la modul de funcționare și gestionare al acestuia. Mai mult, nu avem cunoștință despre o propunere care să prezinte o strategie argumentată solid în privința modului cum s-ar putea face un FOND MUTUAL într-adevăr benefic pentru realizarea acestui deziderat.
LAPAR nu dorește să acorde un CEC în alb nici unei autorități de stat, fără un angajament clar din partea acesteia, asumat și scris, prin care se stabilește fără echivoc direcția către care se va duce procesul decizional și se asuma obligația ca acest parcurs să nu fie apoi deturnat către alte formule total diferite de cea inițială.
Consideram în final că LAPAR poate fi un partener activ în acest proiect, cât timp acest deziderat este asumat clar și într-un pachet unitar de către toți participanții la acest demers, în special de către MADR ca autoritate decidentă, care să ducă la așezarea strategica a agriculturii românești.
Dar, în același timp, respingem asumarea oricăror angajamente care nu sunt clar definite și sunt bazate doar pe o declarație de intenție, dar fără suficiente elemente care ne-ar putea ajuta să ne edificăm asupra intențiilor celui care inițiază și decide asupra acestor măsuri.
Documentul integral poate fi consultat și descarcat aici!